Home
Per aspera ad astra
- Details
Colegiul Național ,,Mihai Eminescu" din Constanța se mândrește cu absolvenții săi, actualmente studenți la cele mai prestigioase universități din țară și din străinătate. O realizare deosebită o constituie faptul că unul dintre absolvenții Colegiul Național ,,Mihai Eminescu" din anul școlar 2018-2019, Aderov Alexandra, a fost prima admisă, cu media 9.95, la Universitatea Politehnica București, Facultatea de Știința și Ingineria Materialelor, Domeniul Științe Inginerești Aplicate. Suntem onorați de parcursul absolvenților noștri, care fac cinste colegiului nostru centenar, intrat deja în seria școlilor cu tradiție și rezultate excelente.
Astăzi, 23 septembrie, ora 10, în Aula Magna a Universității Politehnica București, devenită neîncăpătoare cu cele 1200 de locuri ale sale, într - o atmosferă distinsă, de emulație științifică și culturală, marcată de prezența multor personalități - miniștri, ambasadori, membri ai guvernului, directori de companii și de instituții de învățământ, între care s-a remarcat prezența ilustrului academician Eugen Simion, a rectorului Mihnea Costoiu și a președintelui senatului universității, doamna Ecaterina Andronescu- a avut loc deschiderea anului universitar 2019-2020, moment solemn al celebrării efortului și succesului educațional românesc.
O felicităm pe Alexandra Aderov pentru perseverența sa, pentru puterea de muncă și capacitatea de organizare, îi felicităm pe părinții ei pentru educația frumoasă și în virtutea unor valori morale pe care i-au oferit-o fiicei lor, îi felicităm pe profesorii îndrumători pentru devotamentul față de valorile perene ale educației și le dorim tuturor mult succes în noul drum care se deschide înaintea lor. Elevilor eminescieni le dorim să descopere bucuria visului împlinit, beneficiile perseverenței, ale puterii de muncă și să își realizeze cariera mult dorită!
Director, prof Marinescu Stelian și director adjunct, prof. Ibadula Bianca
Educația ne unește!
- Details
Proiectul „Educația ne unește! – Viziune asupra viitorului educației în România sincronizează educația românească cu cea europeană. Principiile sunt corecte și sănătoase, actul educațional este centrat pe elev și pe dezvoltarea lui armonioasă.
Este necesară stabilirea clară a unei strategii în domeniul educației pe o perioadă de 30 ani, care să fie urmată de toți factorii implicați, indiferent de culoarea politică, economică, socială. Unirea trebuie să înceapă cu ei.
Page 16 of 18